Author: devpro

Terapia online este din ce în ce mai utilizată în zilele noastre, există numeroase studii care îi atestă eficacitatea. Tehnologia a devenit un element important în viața noastră și ne poate simplifica existența. A început să fie utilizată din ce în ce mai mult în psihoterapie sau consiliere. Cum pandemia ne-a luat pe toți prin surprindere, am fost nevoiți să cautăm alternative, iar posibilitatea de a folosi terapia online a rămas singura variantă disponibilă.

Deoarece studiile au demonstrat că terapia online este eficientă, aceasta a devenit o alternativă viabilă. Mulți oameni preferă terapia online în favoarea terapiei din cabinet chiar dacă și-o pot permite și pe aceasta din urmă.

Care sunt beneficiile sau avantajele terapiei online?

• Deplasarea poate fi incomodă sau imposibilă (cum s-a întâmplat în perioada aceasta).
• Unii clienți se tem de stigmatul produs de terapia în cabinet.
• Posibilitatea de a face terapie în limba maternă pentru clienții plecați din țara de origine pentru mult timp.
• Clienții se simt mai confortabil și sunt mai deschiși într-un mediu familiar.
• Este o opțiune convenabilă pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cele a căror sănătate nu le permite să se deplaseze.
• Clienții pot fi preocupați de persoanele pe care le cunosc și care îi pot vedea când intră sau părăsesc cabinetul terapeutului.

Fie ca folosim metodele mai vechi (Skype sau Whatsapp) sau apelam la noua „vedetă” a întâlnirilor online, Zoom, terapia online va fi mereu o opțiune importantă pentru cei ce caută ajutorul unui psiholog.

Consilierea psihologică este o intervenție psihologică în scopul optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale sau în scopul prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament.

Cu alte cuvinte, consilierea psihologică este o intervenție psihologică care se adresează persoanelor aflate în situații de criză, sau care se află în impas în ce privește rezolvarea unor situații din viață personală sau profesională. Persoanele care apelează la consiliere psihologică sunt persoane sănătoase, care au totuși nevoie de consiliere pentru a găsi soluții legate de problemele cu care se confruntă.

Consilierea psihologică urmărește dezvoltarea personală, autocunoașterea și adaptarea cât mai eficientă la mediu prin dezvoltarea unor abilități și capacități.

Consilierea psihologică este utilă în problemele de adaptare școlară, profesională, socială și relațională, în gestionarea conflictelor personale și a conflictelor familiale, în caz de probleme de identitate, pentru rezolvarea de probleme psihologice, pentru dezvoltarea și valorificarea potențialului propriu, a resurselor personale.

Principalul scop în consilierea psihologică este rezolvarea de probleme emoționale și/sau interpersonale.

Psihoterapia constă într-o serie de tehnici care au ca scop tratarea sănătății mentale, emoționale, precum și unele afecțiuni psihiatrice. Psihoterapia ajută pacientul să înțeleagă care sunt factorii ce le determina stările și îi ajută să accepte punctele slabe, dar și cele forte. Dacă oamenii își pot identifica sentimentele și modalitatea în care percep viața, le este mai ușor să facă față situațiilor dificile.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este o formă de psihoterapie care se bazează pe teoria conform căreia există o relaţie de reciprocitate între procesele cognitive (ceea ce gândim), emoţii (ceea ce simţim) şi comportamente.

Astfel, Terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe studierea relației dintre gânduri, emoții și comportamente.

Gândurile noastre despre o anumită situație ne afecteza felul în care ne simțim emoțional și fizic, acesta este conceptul care stă la baza psihoterapiei cognitiv-comportamentale. Oamenii acordă semnificații evenimentelor care se întâmplă în jurul lor. Aceste semnificații nu sunt întotdeauna precise, conforme cu realitatea sau de ajutor. Ca urmare, gândurile negative și fără legătură cu realitatea conduc de multe ori la emoții și comportamente dezadaptative, care ne afecteaza viața de familie, relațiile sociale sau profesionale.Abordarea este centrată pe „aici şi acum” şi presupune elaborarea unor strategii şi scopuri terapeutice care sunt monitorizate şi evaluate pe parcursul terapiei. Accentul este pus pe dobândirea şi utilizarea unor abilităţi noi într-o manieră activă, prin aplicarea practică între şedinţe a lucrurilor învăţate („teme terapeutice”, „teme pentru acasă”). De fapt, în timp, clienţii învaţă să aplice principiile psihoterapiei cognitiv-comportamentale în viaţa de zi cu zi, necesitând din ce în ce mai puţină îndrumare din partea terapeutului. Asumarea acestui rol de către client face ca beneficiile înregistrate pe parcursul terapiei să se menţină şi după încheierea propriu-zisă a terapiei.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice și să modifice cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale problematice.

Relația psihoterapeut-client (alianța terapeutică) este utilizată sistematic în scopul producerii unor modificări pozitive în modul de a gândi, a simți și a se comporta al unui individ.

Sarcina de bază a terapeutului este aceea de a stabili un cadru terapeutic adecvat care sa permită găsirea soluției optime la problema cu care se confruntă clientul.

Oricine are emoții în anumite contexte sociale: când este ascultat în fața clasei, când dăm un examen sau mergem la un interviu, când trebuie să susținem o prezentare în fața unor persoane importante. Unele persoane afirmă despre ele ca sunt „timide”, și că uneori le este greu să facă față unor situații sociale. Însă pentru o persoană cu anxietate socială, situațiile pe care majoritatea oamenilor le consideră firești, pot fi un adevărat calvar.

Fobia (sau anxietatea) socială se manifestă printr-o teamă excesivă a persoanei de a nu se face de râs sau de a nu fi judecat în mod negativ de ceilalți.

• Această teamă poate să apară în diferite contexte sociale: unora le este teamă să scrie în fața altor persoane, altora le este teamă să mănânce sau să bea de față cu alții.
• Pentru unele persoane cu anxietate socială, o întâlnire profesională le poate crea îngrijorări cu mult înainte de a avea loc, chiar și după ce a avut loc.
• Anxietatea socială nu este doar o „timiditate excesivă”, ci este o tulburare care poate afecta viața unei persoane în domeniul profesional, dar și personal: de la a merge la un interviu pentru un loc de munca, până la o întâlnire amoroasă, toate situațiile sociale pot reprezenta un pericol căruia, persoana cu anxietate socială, consideră ca nu îi poate face față.
• Această afecțiune devine o problemă medicală atunci când interacțiunile sociale de zi cu zi provoacă o teamă excesivă și/sau un sentiment pregnant de rușine, invalidând persoana, conducând-o la întreruperea unor activități sau chiar la neînceperea lor.
• Anxietatea socială apare de obicei încă din copilărie spre adolescență, în jurul vârstei de 13 ani.
• Fără tratament specializat, această tulburare poate persista chiar întreaga viață.
• Deseori problema este minimalizată de către cei din jur („Așa este el, mai timid”, „Nu este un copil sociabil”, etc), ceea ce face ca tratamentul sa fie amânat chiar ani la rând.
• Aceasta este o problemă mult mai frecventă decât se credea până de curând: la nivel mondial, milioane de oameni experimentează zilnic anxietatea socială, în diferite forme.
• Pana la 12% din populație se confruntă cu tulburarea de anxietate socială de-a lungul vieții.
• Fobia socială este tulburarea de anxietate cu prevalența cea mai mare, afectând sensibil mai multe femei decât bărbați.
• Anxietatea socială afectează gândirea, dispoziția și comportamentul. Totodată, comportamentele disfuncționale mențin tulburarea și crează, la rândul lor o serie de probleme: abandon școlar sau pierderea locului de muncă, dificultăți în a începe și a menține o relație intimă, dificultăți în dezvoltarea unei cariere profesionale, etc.

Ca diagnostic diferențial putem menționa: agorafobia, tulburarea de panică, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea dismorfică corporală.

În general, persoanele cu anxietate socială:

–  Prezintă o teamă intensă de a nu se face de râs în fața altora;

–  Se îngrijorează legat de cum se vor simți și cum se vor comporta în fața altora;

–  Se tem ca ceilalți îi vor judeca sau „își vor da seama” cum sunt cu adevărat;

–  Resimt o teamă intensă în preajma altor persoane, mai ales în preajma persoanelor pe care le consideră importante sau a persoanelor necunoscute;

–  Încearcă să evite locurile în care sunt mulți oameni;

–  Au dificultăți în a-și face prieteni sau a menține relații sociale;

– Au simptome fizice (bătăi de inimă, transpirații, înroșirea feței, disconfort abdominal, încordare musculară și tremurături, etc.), în anumite contexte sociale în care se simt anxioși.