Articole

Tulburările de anxietate – sentimente cu care ne confruntăm din ce în ce mai des

Cu toții am trecut cel puțin o dată prin emoții pe care la momentul respectiv nu am știut cum să le controlăm sau să le gestionăm. Se întâmplă adesea să le punem pe seama stresului sau a agitației în care trăim zi de zi, pentru că într-o lume în care totul este măsurat la secundă, și timpul nostru este raportat la aceleași criterii.

Astfel, ajungem să tratăm aceste stări cu superficialitate, până să ne dăm seama de faptul că problema este una care merită toată atenția noastră. Emoțiile, stresul, starea de disconfort pot fi doar primele dintre elementele care ne transmit că ne-am putea confrunta cu ceea ce numim anxietatea socială. În ultima perioadă tot mai multe persoane primesc acest diagnostic, motiv pentru care ar fi ideal să îi putem recunoaște simptomele pentru a face o vizită la terapeut din timp.

Imaginează-ți că te afli în fața clasei și urmează să susții o prezentare. Cum te simți? Ești sigur pe tine? Ai încredere? Îți poți privi colegii în ochi în timpul sau înaintea prezentări? Ești dezinvolt și poți cu ușurință să vorbești despre subiectul pe care îl ai? Ei bine, dacă răspunsul tău la aceste întrebări este „nu” atunci este posibil să ai o formă de fobie socială, care nu îți permite ca în contexte ca cele mai sus menționate să fii la fel de relaxat ca ceilalți.

Acest lucru nu te face să fii diferit sau mai slab, este vorba despre sentimente care cu puțin ajutor din partea unui specialist pot fi corectate și controlate cu succes. Tot ce trebuie să faci este să ai încredere în tine, în terapeutul tău și să accepți situația de la bun început ca fiind una perfect normală.

În același timp este foarte important să nu confundăm anxietatea socială cu timiditatea sau cu disconfortul de a vorbi în public, în special în cazul copiilor. Se întâmplă adesea ca nivelul de disconfort în aceste situații sociale să fie diferit de la un om la altul și să varieze de la un tip de personalitate la altul.

De ce apare anxietatea socială? 

Există diverse motive pentru care această afecțiune își fac simțită prezența în viața noastră. Cercetătorii au demonstrat că este rezultatul unei interacțiuni a mediul cu genele. Cu alte cuvinte, în anumite momente, personalitatea noastră reacționează într-un anumit fel.

Trăsăturile moștenite

Unul dintre motivele pentru care aceste tulburări pot apărea poate fi materialul genetic. Acestea pot fi moștenite de la un membru al familiei la altul, însă nu este clar care este raportul dintre asimilarea unor gene și învățarea unui comportament prin repetare sau imitare.

Structura creierului

O altă explicație pentru apariția acestei anxietăți ar putea fi amigdala, una dintre structurile creierului. Rolul acesteia este de a controla răspunsurile organismului la frică, iar cei care au o amigdală hiperactivă pot avea o sensibilitate mai mare la acest sentiment, devenind astfel mai vulnerabili în contexte sociale.

Mediul

Multe dintre tulburările de anxietate pot fi de fapt ceva ce înveți din mediul în care trăiești, fiind vorba despre un comportament pe care tu îi interiorizezi și pe care îl revendici ca fiind al tău.

Cum recunoaștem simptomele anxietății sociale? 

Un număr mare de acțiuni pe care le facem care ne pot anunța că avem anxietate socială, iar o bună parte din ele sunt foarte ușor de observat. Desigur, la fel ca în cazul altor boli, simptomele pot fi fizice sau psihice, iar printre cele psihice se regăsesc următoarele:

• Te simți mereu judecat de ceilalți și îți este frică de această situație;
• Îți este frică de faptul că ceea ce spui poate fi interpretat drept o jignire;
• Nu poți să interacționezi sau să comunici cu străinii;
• Îți este frică că alții ar putea să observe defectele tale la nivel fizic și psihic;
• Te simți neliniștit ori de câte ori urmează un eveniment la care trebuie să participi;
• Nu îți place să fii în centrul atenției;
• Ești mereu pregătit pentru ce este mai rău în momentul în care trebuie să iei parte la o situație socială.

 Simptomele fizice sunt la fel de ușor de recunoscut, fiind adesea însoțite de tulburări de anxietate socială:

• Simți cum inima îți bate cu putere;
• Ai stări de greață sau de rău la stomac;
• Ai probleme cu respirația;
• Ai stări constante de amețeală;
• Ești confuz;
• Simți o tensiune musculară.

Adesea, cei cu anxietate socială pot depista acest lucru, chiar în viața lor de zi cu zi, când aceasta se manifestă de la cel mai simplu context la cel mai complicat. Pentru cei care au această afecțiune, tot ceea ce ține de interacțiune socială poate fi foarte greu de gestionat. Unele dintre situațiile care pentru noi ar putea părea banale, pentru ei sunt adevărate provocări, iar mai jos sunt doar câteva exemple:

• Dificultatea de a utiliza o toaletă publică;
• Interacțiunea cu persoanele străine;
• Imposibilitatea de a mânca în fața altor oameni;
• Imposibilitatea de a avea contact vizual cu cineva în timpul unei conversații;
• Dificultatea de a participa la petreceri sau la alte tipuri de ieșiri;
• Dificultatea de a găsi un loc de muncă sau de a avea rezultate bune la școală.

 Deși sunt destul de ușor de recunoscut, simptomele de anxietate socială se pot schimba în timp, în funcție de contextul în care te afli și de persoanele de care te înconjori. Astfel, evitarea pentru o perioadă de timp a ieșirilor nu este decât o soluție pe termen scurt, care nu va rezolva problema cu care ne confruntăm în sine.

Care sunt soluțiile pe termen lung? 

Așa cum am spus mai sus, evitarea situațiilor în care trebuie să interacționezi nu este o soluție suficient de bună pentru o perioadă mai lungă de timp. Există însă două opțiuni la care oamenii pot apela cu încredere pentru a obține rezultate mai bune:

Psihoterapia este varianta care acționează mai mult asupra psihicului, ajutându-te să înfrângi simptomele. Cu ajutorul unui terapeut vei învăța să gestionezi toate gândurile negative care te fac în primul rând să fii atât de anxios și vei descoperi cum să îți dezvolți încrederea în tine și în forțele proprii. Totodată, terapia cognitiv-comportamentală este unul dintre cele mai frecvente tratamente pentru fobiile sociale, ajutându-te să te adaptezi vieții și situațiilor care pot părea imposibile.

Medicamentele sunt o altă opțiune pentru tratarea acestor tulburări. Există numeroase tipuri de medicamente pe care le poți lua, însă cele mai utilizate sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei. Cel mai important în această situație este să te consulți cu medicul și să iei o decizie bazată de o serie de date științifice. Pentru a reduce totuși riscul unor reacții adverse medicul îți va prescrie pentru început o doză mai mică.

Cu toate acestea, indiferent de varianta pe care o alegi pentru a trata tulburările de anxietate, primul lucru pe care poți să îl faci este să te accepți și să înțelegi că aceste stări pot fi corectate și controlate cu un minim de efort.

Sindromul epuizării profesionale – burnout-ul – o afecțiune des întâlnită în zilele noastre

O societate modernă ca cea în care trăim are, după cum bine știm, standarde ridicate din toate punctele de vedere. Viteza cu care se întâmplă totul ne obligă să încercăm să ținem pasul sau să ne străduim să rămânem pe o linie de plutire imaginară. Toate criteriile sociale pe care ni le impunem ne obligă să fim cei mai buni și să luptăm până la ultima fărâmă de energie pentru a ne atinge scopurile.

• Trebuie să iei cea mai mare notă la examenul ăsta;
• Trebuie să muncești mai mult pentru a avansa în funcție;
• Nu poți să te relaxezi în seara asta pentru că ai task-uri suplimentare de îndeplinit.

Încă de la cele mai fragede vârste suntem învățați că obiectivele pe care ni le impunem trebuie îndeplinite indiferent de mijloacele sau le lucrurile pe care le pierdem pe drum, iar adesea se întâmplă ca ceea ce neglijăm cel mai mult să fie chiar sănătatea noastră. Ignorăm epuizarea fizică și mentală de dragul unui ideal sau a unui scop pe care l-am  implementat, ceea ce duce la apariția burnout-ului, care a început să afecteze din ce în ce mai multe persoane.

Dacă până acum ceva timp discuția despre acest subiect nu exista, în ultimii ani sănătatea a început să devină o prioritate pentru fiecare dintre noi. În sine, burnout-ul este o afecțiune care se asociază cu momentul în care un om a atins un punct critic și este obosit atât pe plan mental, cât și pe plan fizic și emoțional. Acesta apare atunci când exploatezi fiecare strop de energie pe care îl ai sau atunci când ești supus unui stres teribil pentru o perioadă mai lungă de timp. Este bine să conștientizăm totuși să acesta nu este direct proporțional cu orele suplimentare de la muncă, ci își face simțită prezența atunci când organismul și persoana noastră devin suma epuizării, a nefericirii, a insatisfacției și mai ales a stresului cronic.

Tipuri de burnout: 

Așa cum ne putea deja imagina există mai multe tipuri ale acestei afecțiuni, fiecare dintre ele fiind determinat de o anumită cauză și de efectele pe care le are:

1. Burnout-ul individual apare de cele mai multe ori atunci când nu avem suficientă încredere în noi și când ne raportăm la capacitățile noastre ca fiind extrem de slabe;
2. Burnout-ul interpersonal este cauzat de felul în care se desfășoară relațiile cu cei din jurul nostru;
3. Burnout-ul organizațional este o consecință a unei slabe organizări, care te fac să ratezi de multe ori termenele limită la locul de muncă.

De ce apare? 

Când vorbim despre cauzele care determină apariția acestui sindrom este bine să știm că el poate fi cauzat de predispoziții genetice sau de unele momente dificile prin care am trecut. Mai mult, el poate fi influențat puternic și de mediul în care ne aflăm. La locul de muncă apariția burnout-ului este asociată cu lipsa de comunicare, lipsa autonomiei sau volumul mare de lucru, iar din punct de vedere al stilului de viață putem vorbi de lipsa timpului liber, un orar de somn incomplet sau alimentație nesănătoasă.

La toate acestea se adaugă și trăsăturile de personalitate, precum pesimismul, incapacitatea de a te adapta la situații de stres și competitivitatea, care au de asemenea o contribuție negativă la felul în care ne simțim.

Semne și simptome

Date fiind discuțiile tot mai aprinse despre acest subiect, simptomele burnout-ului au devenit destul de ușor de identificat, însă este important să nu îl confundăm cu stresul:

• Ai dificultăți de concentrare;
• Simți cum îți scade capacitatea de a rezolva probleme;
• Ești obosit mereu;
• Nu mai ai energie și ești foarte sensibil;
• Simți că nimeni nu te înțelege;
• Ești furios și agresiv cu cei din jur;
• Ai o stimă de sine scăzută;
• Nu poți să te odihnești;
• Te doare capul și stomacul;
• Simți nevoia să consumi alcool și/sau droguri;

Diferența dintre burnout și stres

Există multiple diferențe între cele două, însă cea mai importantă dintre ele este faptul că stresul ține de o stare de tensiune care poate trece imediat, pe când burnout-ul este constant, timp în care simți cum te apasă grijile continuu.

Astfel, stresul poate exista fără să implice și afecțiunea despre care discutăm, însă vice-versa acest lucru este imposibil. Acesta trebuie privit ca o finalitate a unei situații stresante care nu a fost tratată corect și care a degenerat mult prea mult, fiind asociată de cele mai multe ori cu neputința profesionale.

Tratament și prevenție

Ce este cu adevărat important este să înțelegem că burnout-ul este o condiție permanentă care poate apărea ori de câte ori suntem epuizați, dar care însă poate fi gestionată cu ajutorului unui bun specialist și cu implicarea atât a companiei, cât și a angajatului.

Ce poate face organizația: 

• Poate pune la dispoziție programe de asistare a salariaților;
• Poate propune traininguri prin care aceștia să învețe cum să controlezi stresul;
• Poate avea intervenții imediate în situații care pot cauza stres.

Ce poate face angajatul: 

• Poate afla sursa problemei;
• Poate seta anumite limite și poate evita suprasolicitarea;
• Își poate schimba programul de somn, de alimentație;
• Poate avea momente de deconectare totală;
• Poate alege să lucreze cu un profesionist în scop terapeutic.

Burnout-ul este una dintre marile probleme ale societății noastre, asta pentru că mereu ne dorim să fim cei mai buni, cei mai rapizi sau cei mai eficienți, uitând de multe ori că putem fi și cei mai împliniți, cei mai fericiți sau cei mai echilibrați.

Motivația în muncă

Fiecare persoană este motivată în mod diferit. În funcție de situație, s-ar putea să fii mai determinat să duci o sarcină la bun sfârșit pentru că acest lucru te face să te simți mai bine, și nu pentru că vei primi o anumită recompensă. În alte situații, recompensa este cea care te împinge să-și îndeplinești cât mai bine sarcinile de lucru.

Din această perspectivă, este important să înțelegi ce este și cum funcționează motivația intrinsecă, respectiv motivația extrinsecă. Acest lucru va avea un impact deosebit asupra productivității și performanței tale în muncă (și nu doar în muncă, ci chiar și pe plan personal, în alte relații mai informale).

Ce este motivația intrinsecă?

Motivația intrinsecă vizează îndeplinirea unei sarcini în vederea obținerii de recompense și beneficii personale. Când ești motivat intrinsec, finalizezi acțiunea necesară pentru că acest lucru te face să te simți bine și îți oferă un sentiment personal de recompensă. La un job ideal, toată lumea ar trebui să fie motivată în mod intrinsec, să facă tot ce le stă în putință pentru ca îndeplinirea sarcinilor de muncă să aducă împliniri personale și stare de bine. În cadrul motivației intrinseci comportamentul însuși reprezintă recompensa.

Ce este motivația extrinsecă?

Acest tip de motivație face referire la îndeplinirea unei sarcini de lucru pentru a primi o recompensă sau pentru a evita o pedeapsă care provine de la o sursă externă. Când ești motivat extrinsec, muncești ca să primești bani, duci gunoiul ca să nu se supere partenerul tău de viață, îți ajuți copilul la teme ca să fie singurul din clasă care a rezolvat totul perfect. Cu motivația extrinsecă, îți îndeplinești o obligație pentru că vei obține ceva ce îți dorești – sau vei evita să primești ceva ce-ți displace. În timp ce motivația extrinsecă este deseori considerată mai puțin dezirabilă decât motivația intrinsecă, ea joacă un rol important la locul de muncă și ajută la menținerea productivității angajaților.

Motivația intrinsecă versus motivația extrinsecă

Dacă ne gândim la viața profesională, atât motivația intrinsecă, cât și cea extrinsecă sunt importante. Indiferent dacă îți dai seama sau nu, probabil că majoritatea sarcinilor pe care le îndeplinești la locul de muncă se datorează motivației extrinseci. Când termini un proiect și te încadrezi în deadline-ul pe care ți l-a dat șeful tău, o faci pentru că nu vrei să ai probleme cu șeful. Când răspunzi la emailuri, o faci pentru că vrei ca destinatarul să aibă o părere bună despre tine.

Dar, în afară de aceste exemple care arată cum funcționează motivația extrinsecă, există și situații când ești motivat intrinsec. De exemplu, când îți ajuți un coleg care nu reușește să se descurce cu o sarcină, atunci vorbim de motivația intrinsecă. Când citești ceva ce te ajută să fii mai bun în jobul tău și să ai mai multe cunoștințe, din nou vorbim de motivație intrinsecă.

Una peste alta, ambele tipuri de motivație sunt valoroase pentru o persoană, și nu doar la locul de muncă, ci în general. Important este să înțelegi dacă la îndeplinirea unei sarcini ești motivat intrinsec sau extrinsec și cum te poate ajuta acest lucru ca să devii mai productiv.

Beneficiile motivației intrinseci

– Persistență;

– Implicare;

– Eficacitatea învățării;

– O performanță mai bună;

– Loialitate.

Beneficiile motivației extrinseci:

– Productivitate;

– Recompense tangibile sau intangibile;

– Biologic, oamenii sunt programați să caute motivația extrinsecă. De exemplu, grădinăritul îți oferă beneficiul extrinsec al alimentelor proaspete, ecologice și gratuite.

– Concurență sănătoasă;

– Stârnirea interesului. Poți folosi un motivator extrinsec pentru a finaliza o nouă sarcina sau un proiect care să-ți aducă o bucurie personală, pe care o poți continua apoi cu ajutorul motivației intrinseci.

Dacă îți dorești să-ți îndeplinești obiectivele, motivația este esențială. Folosește eficient factorii motivatori și vei fi mai aproape de visele tale.

Tipologii de angajați. Tu ce fel de angajat ești?

Cu toții știm cât de importantă este munca în echipă pentru funcționalitatea și eficiența din cadrul unei organizații, și cât de mult contează ca aceasta să fie închegată pentru a obține cele mai bune rezultate din punct de vedere profesional. Cu toate acestea, fiecare angajat, dincolo de statutul pe care îl are în cadrul companiei, este om, ceea ce înseamnă că vine automat cu un set de trăsături de personalitate care îl definesc.

De aceea este atât de  important pentru un angajator să știe cum poate gestiona tipologia fiecărui angajat și cum pot aceștia să completeze echipa pentru a crea o echipă funcțională. Există mai multe tipuri de angajați care pot trece pragul unei firme și care pot aduce un plus valoare datorită comportamentului pe care îl au sau a personalității cu care se identifică.

Apărătorul

Acest tip de angajat este cel care va căuta mereu siguranța, lucrurile care sunt ușor de recunoscut ,precum și stabilitatea. În cazul lui este important să îi oferi task-uri cât mai clare, deoarece va da dovadă atât de organizare cât și de eficiență, atunci cât totul este foarte clar. De cele mai multe ori apărătorul este cel care are nevoie de o comunicare constantă cu șefii și care necesită validare din partea acestora. Astfel, gradul de motivație va crește și odată cu el și productivitatea.

Prietenul

Prietenul este ușor de recunoscut pentru că simte mereu nevoia de apartenență la un grup. Acesta se axează foarte mult pe lucrul în echipă și pe activitățile sociale. Nu va ezita niciodată să sară în ajutorul colegilor atunci când aceștia au nevoi, iar motivația lor crește atunci când simt că cineva îi susține.

Vedeta

În cazul acestei tipologii de salariat discutăm mai mult despre apreciere, aceștia fiind motivați de bonusurile și de beneficiile pe care le au în cadrul unei firme. De multe ori observăm la ei nevoia de a deține o funcție cu nume sonor, iar dorințele lor pot fi satisfăcute prin implicare în numeroase proiecte și prin promovarea în carieră.

Directorul

Așa cum îi spune și numele tipologia directorului este specifică celor care sunt mereu în căutarea puterii, a influenței și a controlului. Aceștia au nevoie de cât mai multe responsabilități care să le sugereze cât de importantă este, de fapt, munca lor pentru funcționarea întregii firme.

Constructorul

Constructorul este mereu în căutarea aspectelor materiale, adică a banilor și a altor avantaje care i-ar putea asigura un trai liniștit din toate punctele de vedere. Este conștient de capacitățile pe care le are și știe că performanțele pe care le atinge trebuie să fie răsplătite pe măsură.

 Expertul

Dacă numele nu l-a trădat deja, expertul este cel care are o bază foarte solidă de cunoștințe care îi permit să fie cel mai bun din domeniul lui. Încearcă mereu să atingă perfecțiunea, motiv pentru care este motivat atunci când află că poate să se dezvolte în cadrul companiei, atât pe plan  profesional, cât și pe cel personal.

 Creatorul

Această tipologie este mereu binevenită în orice colectiv, mai ales pentru că este caracterizat de creație, inovație și de schimbare. Creatorul va încerca mereu să vină cu ceva nou și de asemenea va căuta mereu provocările din spatele unui loc de muncă, motiv pentru care activitățile repetate și cele care țin de rutină nu sunt pe placul lui.

Cel plin de spirit

Discutăm aici despre salariați care își doresc mereu să fie proprii lor stăpâni, fiind angrenați de libertate, independență și de autonomie. În cazul lor este bine să nu îi supunem unui număr mare de rigori, pentru că acestea îi fac să își piardă interesul în muncă.

Cel care caută

Aceștia simt mereu nevoia de implicare directă, de recunoaștere și de feedback regulat. Sunt mereu curioși și activi atunci când vine vorba de proiecte noi, care le pot oferi mai multe cunoștințe, iar stimularea se produce atunci când obiectivele lor sunt direct legate de scopurile echipei sau ale firmei.

Toate aceste tipologii sunt prezente într-o măsură mai mică sau mai mare în fiecare angajat, însă este foarte important să putem determina care este cea dominantă, pentru a ști cum să facem ca fiecare zi la locul de muncă să fie o plăcere, și nu o rutină ineficientă. De starea de spirit a angajaților depinde foarte mult și succesul companiei, iar atenția la detalii este cea care ne poate ajuta în calitate de angajatori.

Cum identificăm oamenii negativiști și cum rămânem pozitivi în preajma lor

Simțim o adevărată provocare atunci când încercăm să rămânem pozitivi și motivați în preajma oamenilor negativiști. De aceea este foarte important să învățăm cum să le facem față și în ce fel putem aborda aceste situații.

Negativiștii cronici sunt cei care sunt nemulțumiți încontinuu, cei care sunt convinși că întreaga lume este împotriva lor. Ei trăiesc cu negația și se complac în lumea lor.

Îi putem identifica foarte ușor. Poate părea ciudat, însă acești oameni nu se consideră ca fiind negativiști,  ei se percep pe sine ca fiind veșnic ghinioniști (sau doar realiști). Se plâng mult (sunt victimele vremii urâte de afară, a unui șef complicat, a unui vecin, a partenerului).  Spun: „nu voi reuși”, „voi întârzia”, „mi se va întâmpla ceva rău”, „nu îi scriu pentru că nu îmi va răspunde”, „știu că nu se va întâmpla”, „mi se întâmplă doar mie”, „nu are cum să fie bine”.

Comportamentul negativist este de multe ori dobândit. Dacă persoanele din jurul unui copil gestionează situațiile cu negativism, acesta (copilul) învață că așa funcționează lucrurile. Mai târziu, în rolul de adult, se poate „molipsi” de la un partener de viață pesimist. Și exemplele pot continua.

Persoanele negativiste sunt orientate spre nevoia de a se simți protejate într-o măsură extremă. Aici există o explicație neurologică, și are de-a face cu acea parte a creierului numită amigdală, care funcționează ca o alarmă, este mereu gata să semnalizeze pericolul, frica și veștile proaste.

Vei ajunge să înțelegi că mulți oameni nu-și dau seama de negativitatea lor, despre cum aceasta le distruge viața sau cum îi pot distruge pe ceilalți.

Anumite studii științifice demonstrează legătura dintre emoțiile negative și problemele medicale (cum ar fi bolile cardiovasculare, hipertensiunea, infecțiile etc.). La fel, există o strânsă legătură și cu problemele psihologice: stres, anxietate, depresie etc. (așa cum gândirea pozitivă este strâns legată de sănătate și succes).

Cum ne menținem pozitivi în preajma lor?

Se spune că avem puterea de a ne alege prietenii, însă se întâmplă să fim puși în anumite contexte, în cadrul familiei sau, cel mai des, în organizații, la locul de muncă, contexte în care nu ne putem alege oamenii din jur. La muncă petrecem cel mai mult timp din zi iar uneori ne putem simți neputincioși în relația cu oamenii negativiști. Ce putem însă face?

1. Nu încerca să convingi un negativist că situația nu este atât de „urâtă” sau să îi sugerezi că exagerează, vei reuși doar să îl determini să îți mai aducă cel puțin câteva argumente.
2. Dacă îți dorești să închei cât mai repede o discuție în contradictoriu cu un negativist, validează-i emoțiile, majoritatea trăiesc cu percepția că viața este plină de suferință și că fericirea nu poate fi atinsă niciodată.
3. O altă idee bună ar fi să nu oferim negativiștilor soluții sau sfaturi chiar dacă ne împărtășesc din problemele lor, ei au de fapt nevoi emoționale (cum ar fi nevoia de validare).
4. Uneori este important să împărtășim cu ei modul în care ne afectează felul lor de a interacționa și să le cerem să încerce să țină cont de asta. Fericirea umană depinde în mare măsură de interacțiunile pe care le avem.
5. Fii concentrat/ă pe binele din viața ta, în acest mod vei deveni mai rezistent la negativism.

Îmi doresc să îți fi venit în ajutor cu aceste câteva informații, astfel încât să poți construi relații funcționale cu cei din jur.

Te aștept în cabinet!

7 mituri despre mersul la psiholog

Îmi plac glumele bune cât timp sunt doar glume. Dar când vine vorba de profesia mea, iau lucrurile în serios.

Există câteva mituri pe care le aud des și aș vrea să le clarific în stilul meu. Iată care sunt principalele mituri despre mersul la psiholog/psihoterapeut:

1. Doar oamenii nebuni merg la psiholog/psihoterapeut

Oamenii apelează la un psihoterapeut din diverse motive, unii dintre ei își doresc găsirea soluției optime la problema cu care se confruntă (câteva exemple ar fi depresia, probleme de cuplu, dependențe, probleme cu somnul, etc.). Alții au nevoie de consiliere psihologică pentru o mai bună cunoaștere și acceptare de sine, creșterea încrederii în sine, adaptarea la schimbare, stabilirea unor limite sănătoase în relațiile cu ceilalți, setarea unor obiective personale și profesionale realiste.

Oamenii au fost mereu descurajați de stigmatizarea asociată mersului la psiholog, total greșit, consider ca acest lucru ar trebui privit ca o acțiune plină de curaj.

2. A vorbi cu cineva apropiat este la fel de eficient ca și mersul la psiholog/psihoterapeut

Suportul familiei și al prietenilor este important atunci când trecem printr-o perioadă dificilă. Un psiholog ne poate oferi însă mai mult decât atât. Psihologul are pregătirea și experiența necesară, e expert în înțelegerea și tratarea unor probleme complexe. De asemenea, psihologul cunoaște tehnici specializate care au fost dezvoltate și cercetate de-a lungul anilor.

Psihoterapeutul cunoaște o serie de tehnici care au ca scop tratarea sănătății mentale, emoționale, psihoterapeutul ajută clientul să înțeleagă care sunt factorii ce le determina stările și îi ajută să accepte punctele slabe, dar și cele forte. Dacă oamenii își pot identifica sentimentele și modalitatea în care percep viața, le este mai ușor să facă față situațiilor dificile.

Relația psihoterapeut-client (alianța terapeutică) este utilizată sistematic în scopul producerii unor modificări pozitive în modul de a gândi, a simți și a se comporta al unui individ. În plus, relația terapeut-client asigură confidențialitate, deci se putea discuta orice fără îngrijorarea că ar putea afla altcineva.

3. Psihologul/psihoterapeutul doar te ascultă, de ce să plătești pe cineva care să îți asculte problemele?

Adesea, psihoterapia începe prin descrierea problemei. Acesta este doar punctul de început al terapiei, care aduce înformații relevante și folositoare în procesul terapeutic. Acesta devine un proces interactiv sub forma unui dialog continuu, bazat pe colaborare și acceptare necondiționată. Psihoterapeutul poate da teme terapeutice pentru acasă, între ședințe, pentru exersarea anumitor abilități și pentru conștientizarea în profunzime a subiectelor abordate în cabinet.

Psihoterapeutul caută prin diverse metode să identifice și să modifice cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale problematice.

4. Merg la psiholog să îmi rezolve problemele, să îmi spună ce să fac

Psihologul/psihoterapeutul nu are o baghetă magică pe care să o folosească și să te facă să te simți mai bine. Psihologul nu dă sfaturi, psihologul te poate ajuta să îți folosești resursele tale interioare, să găsești propriile răspunsuri, propriile tale soluții și să conștientizezi anumite lucruri. Fiecare dintre noi este unic și sfaturile generale nu sunt de folos nimănui, sfaturile sunt date de vecini, de prieteni, de părinţii tăi. Oricum, scopul final al unei terapii de succes ar trebui să fie autonomizarea persoanei şi folosirea propriilor sale resurse.                                                 
Fiecare persoană evoluează în ritmul propriu, psihoterapia fiind un proces individualizat, rolul psihologului nu este acela de a vă ajuta să deveniți funcționali în contextele cotidiene. Vindecarea rănilor emoționale, procesarea bagajului emoțional, înțelegerea poveștii tale de viață, toate durează, pentru că durează până creezi noi căi neuronale care să susțină acest nou fel de a fi.

5. Psihologul/Psihoterapeutul îți citește gândurile/te citește

Există un fel de aură mistică în jurul psihoterapeutului, în care presupunerea este că el vede automat în intimitatea gândurilor și trăirilor tale, fie ca tu alegi să le împărtășești sau nu. Genul ăsta de credință vine din nenumărate experiențe cu figuri de autoritate, părinți, profesori în care nu ai fost de fapt auzit, ci ți s-a spus „știu ce gândești”, în care gândurile tale au fost reinterpretate de către altcineva în ceea ce sunt, de fapt, gândurile lui. După experiențe de genul acesta, apare convingerea că dacă te exprimi, ești total transparent și vulnerabil în fața celorlalți.

Psihoterapeutul caută să te cunoască, vrea să te audă, numai că o face cu alte obiective, cu altă experiență, alt antrenament și fără intenția de a te convinge, de a pune o etichetă sau a judeca.

6. Un psiholog în familie te poate înțelege, nu îți trebuie sa cauți un psiholog extern

Psihologul nu poate fi psihologul familiei sale pentru că durerea celor apropiați este și durerea lui. Problemele familiei sunt și probleme sale, nu poate fi obiectiv, nu se poate extrage emoțional din familia sa pentru a putea fi obiectiv.

7. Psihologii/psihoterapeuții nu au nevoie de terapie     

Psihoterapeuții merg la terapie, este obligatoriu să avem un anumit număr de ședințe de dezvoltare personală, terapie de grup sau terapie individuală. Eu sunt într-un proces terapeutic de mult timp pentru că am înțeles că, deși avem atâtea cunoștințe teoretice, dacă nu suntem vindecați noi înșine, riscăm să dăm greș în procesul terapeutic cu clienții noștri.

Lista de mituri însă poate continua, important este că există nevoia de schimbare. Te aștept în cabinet!

Tu ce stil de învățare ai?

Tu ce stil de învățare ai?

Stilul de învățare vizual are următoarele puncte tari:

• Își amintesc ceea ce scriu și citesc;
• Le plac prezentările și proiectele vizuale;
• Își pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole și hărți;
• Înțeleg cel mai bine informațiile atunci când le văd.

Strategii pentru stilul de învățare vizual:

• Luați notițe, cea mai eficientă cale pentru o învățare de lungă durată;
• Priviți persoana cu care vorbiți, vă ajută la concentrare asupra sarcinii de învățare;
• Alegeți un loc de învățare liniștit, dacă este necesar puteți folosi căști, pentru a nu vă fi distrasă atenția din cauza zgomotului, unele persoane preferă în timp ce învață să asculte în fundal o muzică liniștită;
• Cele mai multe persoane cu acest stil de învățare învață cel mai bine singure;
• Când învățați luați multe notițe și explicați-le detaliat, în josul paginii;
• Dacă folosiți notițele altcuiva, rescrieți-le, dați-le o notă personală, vă veți aminti ușor;
• Utilizați culorile pentru a sublinia ideile principale;
• Înainte de a începe o sarcină stabiliți-vă obiectivele și scrieți-le, afișați-le, să fie cât mai vizibile, să vă atragă atenția, să fie ușor de citit;
• Înainte de a citi un capitol sau o carte treceți în revistă, „scanați” imaginile, fotografiile, schemele, titlurile etc.;
• Plasați-vă spațiul de învățare (birou, masă de lucru) departe de ușă și ferestre;
• Dacă este posibil, folosiți diagrame, hărți, postere, filme, video, softuri sau aplicații atunci când studiați, când faceți o prezentare.

Stilul de învățare auditiv – prezintă următoarele puncte tari:

• Își amintesc ceea ce aud și ceea ce se spune;
• Le plac discuțiile în grupuri;
• Își pot aminti foarte bine instrucțiunile, sarcinile verbale/orale;
• Înțeleg cel mai bine informațiile când le aud.

Strategii pentru stilul de învățare auditiv:

• Studiați cu un prieten(ă), astfel puteți discuta cu acesta despre materialul de învățat, vă auziți unul pe celălalt, vă clarificați;
• Recitați/ spuneți cu voce tare informațiile pe care doriți să vi le amintiți mai mult timp;
• Înregistrați fișiere audio cu punctele importante pe care vreți să vi le amintiți și ascultați-le în mod repetat. Este foarte folositor pentru învățărea materialelor în vederea participării la examene;
• Când citiți, parcurgeți rapid de la un capăt la altul textul, priviți imaginile, titlurile capitolelor, alte indicii și spuneți cu voce tare ce idei sunt transmise în carte;
• Când faceți calcule matematice, utilizați foi de matematică pentru a încadra corect coloanele și a efectua corect rezultatele, calculați cu voce tare;

Stilul de învățare tactil-kinestezic se remarcă prin punctele tari:

• Își amintesc ceea ce fac și experiențele personale la care au participat cu mâinile şi întreg corpul (mișcări și atingeri);
• Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecțiile în care sunt implicați activi/participarea la activități practice;
• Își pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au exersat și le-au aplicat în practică (memorie motrică);
• Au o bună coordonare motorie.

Strategii pentru stilul de învățare tactil-kinestezic:

• Pentru a memora, plimbați-vă și spuneți cu voce tare ceea ce aveți de învățat, folosind notițele;
• Când citiţi o scurtă povestire sau un capitol dintr-o carte, încercați “abordarea întregului ca o parte”. Aceasta înseamnă că este de dorit să respectați următoarea succesiune: să urmăriţi imaginile, să citiţi titlurile capitolelor, să citiţi primul şi ultimul paragraf şi apoi să identificaţi “emoţiile şi sentimentele” transmise. Puteţi de asemenea să treceţi în revistă scurta povestire/capitolul, de la sfârşit la început, paragraf cu paragraf;
• Dacă sunteţi o fire agitată, nervoasă, nu-i deranjaţi pe cei din jurul vostru. Faceţi exerciţii pentru mâini, degete, picioare, tălpi, părţile corpului, practicaţi un sport, jucaţi-vă cu o minge de tenis, strângeţi în pumn o minge elastică sau ceva similar;
• Este posibil ca nu întotdeauna să studiaţi cel mai bine la birou sau în bancă. De aceea, încercaţi să studiaţi într-un spaţiu adecvat, folosind un scaun confortabil, chiar un şezlong cu o pernă de sprijin, unde vă şi puteţi relaxa în acelaşi timp;
• Luați frecvent mici pauze, dar asigurați-vă că vă întoarceți repede la lucru. Un orar eficient cuprinde 15-25 minute de studiu, 3-5 minute de pauză;

Îmi doresc să vă fi venit în ajutor și să aveți mai clar în minte ce însemnă a învața eficient.

Gabriela Ștefliuc                                                                                                                                                                                                  Psiholog                                                                                                                                                                                                                      gabrielastefliuc.ro                                                                                                                                                                                                  gabriela.stefliuc@yahoo.com                                                                                                                                                                                          0742.824.837  

Terapia online

Consiliere psihologică / Psihoterapie

Consilierea psihologică este o intervenție psihologică în scopul optimizării, autocunoașterii și dezvoltării personale sau în scopul prevenției și remiterii problemelor emoționale, cognitive și de comportament.

Cu alte cuvinte, consilierea psihologică este o intervenție psihologică care se adresează persoanelor aflate în situații de criză, sau care se află în impas în ce privește rezolvarea unor situații din viață personală sau profesională. Persoanele care apelează la consiliere psihologică sunt persoane sănătoase, care au totuși nevoie de consiliere pentru a găsi soluții legate de problemele cu care se confruntă.

Consilierea psihologică urmărește dezvoltarea personală, autocunoașterea și adaptarea cât mai eficientă la mediu prin dezvoltarea unor abilități și capacități.

Consilierea psihologică este utilă în problemele de adaptare școlară, profesională, socială și relațională, în gestionarea conflictelor personale și a conflictelor familiale, în caz de probleme de identitate, pentru rezolvarea de probleme psihologice, pentru dezvoltarea și valorificarea potențialului propriu, a resurselor personale.

Principalul scop în consilierea psihologică este rezolvarea de probleme emoționale și/sau interpersonale.

Psihoterapia constă într-o serie de tehnici care au ca scop tratarea sănătății mentale, emoționale, precum și unele afecțiuni psihiatrice. Psihoterapia ajută pacientul să înțeleagă care sunt factorii ce le determina stările și îi ajută să accepte punctele slabe, dar și cele forte. Dacă oamenii își pot identifica sentimentele și modalitatea în care percep viața, le este mai ușor să facă față situațiilor dificile.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală (TCC) este una dinte cele mai cunoscute și mai bine studiate forme de psihoterapie.

Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este o formă de psihoterapie care se bazează pe teoria conform căreia există o relaţie de reciprocitate între procesele cognitive (ceea ce gândim), emoţii (ceea ce simţim) şi comportamente.

Astfel, Terapia cognitiv-comportamentală se centrează pe studierea relației dintre gânduri, emoții și comportamente.

Gândurile noastre despre o anumită situație ne afecteza felul în care ne simțim emoțional și fizic, acesta este conceptul care stă la baza psihoterapiei cognitiv-comportamentale. Oamenii acordă semnificații evenimentelor care se întâmplă în jurul lor. Aceste semnificații nu sunt întotdeauna precise, conforme cu realitatea sau de ajutor. Ca urmare, gândurile negative și fără legătură cu realitatea conduc de multe ori la emoții și comportamente dezadaptative, care ne afecteaza viața de familie, relațiile sociale sau profesionale.Abordarea este centrată pe „aici şi acum” şi presupune elaborarea unor strategii şi scopuri terapeutice care sunt monitorizate şi evaluate pe parcursul terapiei. Accentul este pus pe dobândirea şi utilizarea unor abilităţi noi într-o manieră activă, prin aplicarea practică între şedinţe a lucrurilor învăţate („teme terapeutice”, „teme pentru acasă”). De fapt, în timp, clienţii învaţă să aplice principiile psihoterapiei cognitiv-comportamentale în viaţa de zi cu zi, necesitând din ce în ce mai puţină îndrumare din partea terapeutului. Asumarea acestui rol de către client face ca beneficiile înregistrate pe parcursul terapiei să se menţină şi după încheierea propriu-zisă a terapiei.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice și să modifice cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale problematice.

Relația psihoterapeut-client (alianța terapeutică) este utilizată sistematic în scopul producerii unor modificări pozitive în modul de a gândi, a simți și a se comporta al unui individ.

Sarcina de bază a terapeutului este aceea de a stabili un cadru terapeutic adecvat care sa permită găsirea soluției optime la problema cu care se confruntă clientul.

Ce trateaza psihoterapia?

• Tulburarea de anxietate, inclusiv fobiile;
• Depresia;
• Tulburarea de stres post-traumatic;
• Stima de sine scazută;
• Crize emoționale;
• Probleme maritale;
• Disputele de familie;
• Tulburarea obsesiv-compulsivă;
• Dependențe;
• Atacuri de panică;
• Probleme de comportament alimentar;
• bulimie nervoasă și tulburări alimentare;
• Ticuri;
• Tulburări de dispoziție;
• Probleme de relaționare și de ordin sexual;
• Probleme cu somnul;
• Problemele generate de abuzuri în copilărie;
• Tulburare bipolară (în asociere cu medicamente);

Anxietatea socială

Oricine are emoții în anumite contexte sociale: când este ascultat în fața clasei, când dăm un examen sau mergem la un interviu, când trebuie să susținem o prezentare în fața unor persoane importante. Unele persoane afirmă despre ele ca sunt „timide”, și că uneori le este greu să facă față unor situații sociale. Însă pentru o persoană cu anxietate socială, situațiile pe care majoritatea oamenilor le consideră firești, pot fi un adevărat calvar.

Fobia (sau anxietatea) socială se manifestă printr-o teamă excesivă a persoanei de a nu se face de râs sau de a nu fi judecat în mod negativ de ceilalți.

• Această teamă poate să apară în diferite contexte sociale: unora le este teamă să scrie în fața altor persoane, altora le este teamă să mănânce sau să bea de față cu alții.
• Pentru unele persoane cu anxietate socială, o întâlnire profesională le poate crea îngrijorări cu mult înainte de a avea loc, chiar și după ce a avut loc.
• Anxietatea socială nu este doar o „timiditate excesivă”, ci este o tulburare care poate afecta viața unei persoane în domeniul profesional, dar și personal: de la a merge la un interviu pentru un loc de munca, până la o întâlnire amoroasă, toate situațiile sociale pot reprezenta un pericol căruia, persoana cu anxietate socială, consideră ca nu îi poate face față.
• Această afecțiune devine o problemă medicală atunci când interacțiunile sociale de zi cu zi provoacă o teamă excesivă și/sau un sentiment pregnant de rușine, invalidând persoana, conducând-o la întreruperea unor activități sau chiar la neînceperea lor.
• Anxietatea socială apare de obicei încă din copilărie spre adolescență, în jurul vârstei de 13 ani.
• Fără tratament specializat, această tulburare poate persista chiar întreaga viață.
• Deseori problema este minimalizată de către cei din jur („Așa este el, mai timid”, „Nu este un copil sociabil”, etc), ceea ce face ca tratamentul sa fie amânat chiar ani la rând.
• Aceasta este o problemă mult mai frecventă decât se credea până de curând: la nivel mondial, milioane de oameni experimentează zilnic anxietatea socială, în diferite forme.
• Pana la 12% din populație se confruntă cu tulburarea de anxietate socială de-a lungul vieții.
• Fobia socială este tulburarea de anxietate cu prevalența cea mai mare, afectând sensibil mai multe femei decât bărbați.
• Anxietatea socială afectează gândirea, dispoziția și comportamentul. Totodată, comportamentele disfuncționale mențin tulburarea și crează, la rândul lor o serie de probleme: abandon școlar sau pierderea locului de muncă, dificultăți în a începe și a menține o relație intimă, dificultăți în dezvoltarea unei cariere profesionale, etc.

Ca diagnostic diferențial putem menționa: agorafobia, tulburarea de panică, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea dismorfică corporală.

Cine dezvoltă anxietate socială?

Cercetările empirice precum și experiența clinică demonstrează că există o serie de factori implicați în dezvoltarea anxietății sociale: factori biologici, factori de mediu, factori familiali, etc.

Un rol important îl are familia (sau cei apropiați), prin transmiterea unor mesaje care pot deveni „baza” pentru dezvoltarea acestui tip de anxietate (Rapee, Heimberg, Turk, Lerner, 2001).

În general, persoanele cu anxietate socială provin din familii în care părinții (sau alte persoane semnificative) au fost hiper-protective, transmițând astfel mesajul că persoana nu este suficient de competentă pentru a face față situațiilor sociale. Totodată, copilul primește mesajul ca modul în care ceilalți te percep este foarte important („părerea celorlalți contează”).

Astfel, unele persoane își formează doua credințe disfuncționale de bază despre sine și despre ceilalți:

• Oamenii tind să îi evalueze pe ceilalți într-o manieră critică și negative;
• Este foarte important ca oamenii să te placă / să aibă o părere bună despre tine.