Anxietatea socială
Fobia (sau anxietatea) socială se manifestă printr-o teamă excesivă a persoanei de a nu se face de râs sau de a nu fi judecat în mod negativ de ceilalți.
- Această teamă poate să apară în diferite contexte sociale: unora le este teamă să scrie în fața altor persoane, altora le este teamă să mănânce sau să bea de față cu alții.
- Pentru unele persoane cu anxietate socială, o întâlnire profesională le poate crea îngrijorări cu mult înainte de a avea loc, chiar și după ce a avut loc.
- Anxietatea socială nu este doar o „timiditate excesivă”, ci este o tulburare care poate afecta viața unei persoane în domeniul profesional, dar și personal: de la a merge la un interviu pentru un loc de munca, până la o întâlnire amoroasă, toate situațiile sociale pot reprezenta un pericol căruia, persoana cu anxietate socială, consideră ca nu îi poate face față.
- Această afecțiune devine o problemă medicală atunci când interacțiunile sociale de zi cu zi provoacă o teamă excesivă și/sau un sentiment pregnant de rușine, invalidând persoana, conducând-o la întreruperea unor activități sau chiar la neînceperea lor.
- Anxietatea socială apare de obicei încă din copilărie spre adolescență, în jurul vârstei de 13 ani.
- Fără tratament specializat, această tulburare poate persista chiar întreaga viață.
- Deseori problema este minimalizată de către cei din jur („Așa este el, mai timid”, „Nu este un copil sociabil”, etc), ceea ce face ca tratamentul sa fie amânat chiar ani la rând.
- Aceasta este o problemă mult mai frecventă decât se credea până de curând: la nivel mondial, milioane de oameni experimentează zilnic anxietatea socială, în diferite forme.
- Pana la 12% din populație se confruntă cu tulburarea de anxietate socială de-a lungul vieții.
- Fobia socială este tulburarea de anxietate cu prevalența cea mai mare, afectând sensibil mai multe femei decât bărbați.
- Anxietatea socială afectează gândirea, dispoziția și comportamentul. Totodată, comportamentele disfuncționale mențin tulburarea și crează, la rândul lor o serie de probleme: abandon școlar sau pierderea locului de muncă, dificultăți în a începe și a menține o relație intimă, dificultăți în dezvoltarea unei cariere profesionale, etc.
Ca diagnostic diferențial putem menționa: agorafobia, tulburarea de panică, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea dismorfică corporală.
Un rol important îl are familia (sau cei apropiați), prin transmiterea unor mesaje care pot deveni „baza” pentru dezvoltarea acestui tip de anxietate (Rapee, Heimberg, Turk, Lerner, 2001).
În general, persoanele cu anxietate socială provin din familii în care părinții (sau alte persoane semnificative) au fost hiper-protective, transmițând astfel mesajul că persoana nu este suficient de competentă pentru a face față situațiilor sociale. Totodată, copilul primește mesajul ca modul în care ceilalți te percep este foarte important („părerea celorlalți contează”).
Astfel, unele persoane își formează doua credințe disfuncționale de bază despre sine și despre ceilalți:
- Oamenii tind să îi evalueze pe ceilalți într-o manieră critică și negative;
- Este foarte important ca oamenii să te placă / să aibă o părere bună despre tine.
– Prezintă o teamă intensă de a nu se face de râs în fața altora;
– Se îngrijorează legat de cum se vor simți și cum se vor comporta în fața altora;
– Se tem ca ceilalți îi vor judeca sau „își vor da seama” cum sunt cu adevărat;
– Resimt o teamă intensă în preajma altor persoane, mai ales în preajma persoanelor pe care le consideră importante sau a persoanelor necunoscute;
– Încearcă să evite locurile în care sunt mulți oameni;
– Au dificultăți în a-și face prieteni sau a menține relații sociale;
– Au simptome fizice (bătăi de inimă, transpirații, înroșirea feței, disconfort abdominal, încordare musculară și tremurături, etc.), în anumite contexte sociale în care se simt anxioși.
